Clubul de Whisky

Despre Whisky

La fel ca multe alte băuturi faimoase, tot călugării (de data asta în Irlanda) sunt cei care au început să producă şi whisky-ul, încă din secolul VI, sub denumirea de „uisce beatha“ (simplă traducere în celtică a expresiei latineşti aqua vitae, apa vieţii). Când au ocupat Irlanda în secolul al XII-lea, soldaţii englezi au preluat şi băutura, dar uisce a devenit treptat whisky, cuvânt care, la rândul său, a devenit termen generic pentru mai multe băuturi spirtoase înrudite.
Schematizând la maximum, whisky-urile cuprind apa, cereale, drojdie (dacă adăugam hamei, avem ingredientele berii), sunt distilate şi învechite în butoaie de stejar. Modul în care sunt alese şi manipulate aceste ingrediente determină tipul şi calitatea fiecărei
varietăţi Totusi, datorita cunostintelor tehnice deficitare si instrumentelor precare, rezultatele distilarii erau destul de rar aceleasi. Cateodata produsul final era prea slab, cateodata era prea puternic, iar cateodata avea chiar o influenta daunatoare asupra sanatatii consumatorilor, putand cauza nu numai banalele dureri de cap, dar chiar si orbirea acestora. In secolele al XVI-lea si al XVII-lea procesul distilarii a fost perfectionat, ajungandu-se la varianta care se utilizeaza si in ziua de astazi.

In secolul al XVI-lea, whisky-ul a devenit extrem de popular printre scotieni. La inceputul secolului al XVII-lea, popularitatea in crestere a whisky-ului a determinat Parlamentul scotian sa introduca taxe atat pe malt, cat si pe produsul final, acestea fortand producatorii care nu isi puteau perminte sa plateasca taxele sa isi continue activitatea in secret – incepe deci perioada misterioasa a producerii ilicite a whisky-ului.
Pentru a impiedica continuarea activitatii ilegale a acestor producatori, consiliul a angajat colectori de taxe. Acestia ii cautau pe cei care produceau in secret whisky si care nu plateau impozitele obligatorii si deseori interveneau conflicte. Nu mult dupa aceasta, contrabanda cu whisky a avansat mult, fiind folosite toate tehnicile posibile pentru a ascunde producerea acestei bauturi si pentru a o transporta in secret. S-a dezvoltat chiar si o retea informationala pentru a-i avertiza pe oameni de apropierea colectorilor. Contrabanda a durat aproximativ 150 de ani.
De-abia in 1823 Ducele de Gordon a propus Camerei Lorzilor ca Guvernul sa legalizeze producerea whisky-ului, pentru a obtine mai mult profit. Astfel, a fost introdusa o noua lege, care a stabilit ca producatorii acestei bauturi sa plateasca o taxa fixa pentru licenta de numai 10 lire sterline pentru fiecare galon de whisky. Aproape instantaneu contrabanda a incetat, iar pana in ziua de astazi whisky-ul scotian a avut si are fani in intreaga lume.
 în parte Ca ortografie, whiskey se foloseşte în Irlanda şi SUA, whisky în rest.

Tipuri de whisky:

Malt este whisky făcut în întregime din malţ de orz şi distilat în distilatoare speciale, în formă de ceapă (pot still)
Grain este făcut din orz, malţ de orz şi alte cereale, folosit de obicei în amestecuri (blends). Relativ recent au apărut pe piaţă scotch-uri single grain.
Cele două tipuri de bază sunt folosite şi combinate în diverse moduri:
Vatted malt este un amestec făcut din diferite whisky-uri din mai multe distilerii. Dacă pe etichetă scrie „pure malt“ sau „malt“ este aproape sigur că avem de-a face cu un vatted malt. Mai este prezentat pe etichetă ca „blended malt“ whisky.
Single malt whisky este o băutură obţinută din produsele unei singure distilerii. Conţine însă whisky din butoaie diferite şi ani diferiţi, astfel încât tehnologul să poată obţine tipicitatea proprie respectivei distilerii, care de obicei dă şi numele (Glenlivet, Bushmills, Yoichi etc.), pe etichetă mai figurând doar vechimea şi, eventual, tratamentele speciale aplicate.
Pure pot still whiskey se referă la o băutură obţinută dintr-un amestec de orz şi malţ de orz, distilată în pot still. Se produce exclusiv în Irlanda.
Blended whiskies sunt cele mai întâlnite şi, de obicei, cele mai ieftine. Pe sticlă scrie de obicei doar Scotch Whisky, Irish Whiskey etc. Sunt obţinute dintr-un amestec de malţ şi cereale, provenind din mai multe distilerii, astfel încât tehnologul să obţină acelaşi gust. Pe etichetă figurează aproape întotdeauna un brand (Chivas Regal, Canadian Club etc), existând o singură excepţie, Jameson Irish Whiskey, unde materia primă este furnizată doar de o singură distilerie. Pe de altă parte, blended malt reprezintă o băutură obţinută dintr-un amestec de distilate obţinute exclusiv din malţ (=vatted malt), iar blended grain desemnează whisky-uri rezultate în urma amestecului de alcooluri realizate numai din cereale pure, fără malţ)
Cask strenght whiskies sunt rare şi, de obicei, doar cele mai bune whisky-uri sunt îmbuteliate astfel, adică direct din butoi. Sunt realizate de obicei de îmbuteliatori independenţi, precum Duncan Taylor, Master of Malt, Gordon & MacPhail sau Cadenhead.
Din punct de vedere regional, avem următoarele grupe importante:
Irish Whiskeys. Distilat de trei ori. Conform legii, trebuie să fie obligatoriu produs în Irlanda şi să fie maturat cel puţin trei ani. Ca tipuri întâlnim pure malt, pure grain, blended wiskey şi, după cum spuneam mai sus, pure pot still whiskey.
American Whiskeys. Obţinute doar din cereale. Sunt 4 tipuri principale:
Bourbon Whiskey. Obţinut dintr-un amestec ce conţine minimum 51% porumb
Rye Whiskey. Obţinut dintr-un amestec ce conţine minimum 51% secară
Corn Wiskey. Obţinut dintr-un amestec ce conţine minimum 80% porumb
Straight Whiskey. Maturat minimum 2 ani în butoaie noi de stejar şi distilat la o tărie maximă de 80% alcool. Procentul nici unei cereale nu trebuie să depăşească 51%
Scotch Whiskies. Conform legilor internaţionale, dacă pe etichetă scrie Scotch atunci este vorba despre un whisky distilat în Scoţia şi maturat minimum trei ani şi o zi în butoaie de stejar (mai sunt, fireşte, şi alte criterii care trebuie îndeplinite). Sunt distilate de două, rareori de trei ori. Dacă băutura este realizată din mai multe butoaie, atunci vârsta trecută pe etichetă este a whisky-ului cel mai tânăr. De multe ori, orzul este afumat (folosindu-se turbă), ceea ce îi dă gustul specific. Şi, după cum probabil ştiţi, piaţa este dominată de blenduri, dar cele mai bune sunt single malt-urile.
Se mai produc whisky-uri şi în alte ţări, precum Canada, Ţara Galilor, Japonia, India, Finlanda, Germania etc.
Mai trebuie reţinut că whisky-ul datorează butoiului aproximativ 60% din aroma sa şi că, spre deosebire de vin, învechirea whisky-ului încetează odată cu îmbutelierea, aşa că nu câştigaţi nimic dacă amânaţi deschiderea sticlei. Iar adăugarea de apă nu este un sacrilegiu ,ci se aduc astfel la suprafata toate aromele.Fireste acolo unde este cazul.

Procesul de fabricatie al whisky-ului :

  • Maltarea
  • Fermentatia
  • Distilarea
  • Invechirea

Modul de preparare al whisky-ului poate fi diferit, dar urmatoarele faze descrise sunt comune tuturor proceselor:
Prepararea cerealelor – care consta in zdrobirea groba si amestecul cu apa calda in recipientul de maltare (mash-tub). Aici rezulta o trasformare a amidelor in zaharuri. Mustul de malt obtinut (wort).se raceste si se introduce in vase mari de fermentatie (washback sau fermenter) unde se adauga drojdia si se declanseaza procesul de fermentatie.
Lichidul care se obtine are un continut de alcool intre 5-9°. El se numeste wash sau distillers beer si seamana intr-adevar mult cu berea. In recepienti speciali lichidul se va distila de mai multe ori. In acest proces rezulta vapori de alcool si substante gustative care se condenseaza si se colecteaza. Dupa o usoara diluare al asa-numitului new-make cu apa se va pune in butoaie de lemn unde are loc maturarea decurs de cativa ani. Timpul de maturare va face din acest distilat de cereale whisk(e)y-ul. Expertii sustin ca 70% din gustul si caracterul acestei bauturi se obtine din interactiunea lichidului cu lemnul si oxigenul din butoi.
Dupa incheierea procesului de maturare, whisky-ul de regula se va dilua si filtra (la unele sorturi speciale se va renunta la filtrare) si apoi se va imbutelia in sticle.

SCORE

Toate caracteristicile  unui single malt ,incepand cu culoare ,miros, corpolenta,gust pana la finish nu pot fi masurate cu precizie.
Sistemul de scoring este atribuit lui MICHAEL JACKSON acest guru al single maltului si are mai mult rol de ghid in lumea malturilor.
Fiecare degustare atribuie o nota pana la 100.
Pentru MICHAEL JACKSON whisky-urile din categoria 50 sunt cele fara caracter si care probabil nu au fost facute pentru fi un single malt.
Categoria 60 sugereaza un malt acceptabil dar cu nimic deosebit.
Orice din categoria 70 merita testat mai ales peste 75.
Cele din categoria80 sunt distincte si exceptionale.
Superlativele se gasesc bineinteles in categoria 90.
Pana la moarte sa in 2007 MICHAEL JACKSON nu a acordat vreunui single malt 100 de puncte.Aceasta este mostenirea lasate de el.